Cum schimbi programele implicite în Windows 10 simplu și rapid
Dacă încerci să redai un film și nu se deschide cu ce vrei, învață cum schimbi programele implicite în Windows 10 pentru a evita stresul pe viitor.
Este foarte probabil să fii utilizator de Windows de foarte mult timp. Acest detaliu te ajută să fii destul de eficient în a-ți personaliza experiența de utilizare a unui sistem de operare Microsoft. Problemele apar în momentul în care compania americană se decide să introducă schimbări semnificative de interfață sau modificări în meniurile pe care le știai de zece ani. Subit, te trezești că nu știi cum schimbi programele implicite în Windows 10.
Cu fiecare versiune nouă de Windows, Microsoft a ajuns să includă în sistemul său de operare pentru PC-uri programe native pentru orice. Pe lângă un browser de internet precum Microsoft Edge, ai un client de mail, un player de filme, un viewer de poze și multe alte progrămele. Pentru un utilizator obișnuit, acestea sunt perfecte. În momentul în care îți dorești însă să vezi fotografiile cu Picassa, Lightroom sau orice alt program pe care l-ai folosit de foarte mult timp, întâmpini o problemă. Dai dublu click pe o poză și se deschide cu Photos. Opțional, poți deschide fișierul respectiv intrând întâi în programul tău preferat, dar ar trebui să existe o cale mai simplă. Aceea implică să știi cum schimbi programele implicite din Windows 10. Acestea sunt aplicațiile care se deschid în mod automat atunci când dai dublu click pe un fișier.
Cum schimbi programele implicite în Windows 10 din Settings
Există două moduri în care poți schimba programul implicit cu care ți se deschid anumite tipuri de fișiere în sistemul tău de operare Windows. Prima soluție implică să pornești de la Control Panel sau Settings, iar a doua pleacă de la fișierul pe care îl dorești deschis cu altceva. Ambele soluții sunt relativ simple și implică doar câteva clickuri.
Dacă te-ai decis să modifici programul nativ cu care ți se deschid poze, filmele sau muzica în Windows 10, primul pas este să faci click pe butonul de Start și să începi să tastezi Default. Primul rezultat la căutare este Default App Settings. Dacă click pe el și vei întâmpina o fereastră precum cea din captura de ecran de mai sus. Imediat vei sesiza că în dreptul fiecărui tip de fișier este asociat un program din Windows. Email-urile se deschis cu Mail. Muzica este accesată prin Groove Music, iar programul de vizualizat poze este Photos.
După ce te-ai hotărât că vrei să știi cum schimbi programele implicite în Windows 10, rămâne să dai click pe unul dintre programele implicite din această listă. În cazul meu, am vrut să deschid toate filmele cu VLC, în loc de Movies & TV. Atunci, am dat click pe Movies & TV în stânga și, din lista de programe instalate pe sistem care a apărut instant, am ales VLC.
Compania Microsoft a devenit foarte agresivă în a-și promova propriile aplicații în Windows. Din acest motiv, este foarte probabil ca, după ce ai dat un click pe Microsoft Edge pentru a-l schimba în Google Chrome, să primești o notificare că ar fi mai bine să rămâi la Edge. O poți ignora liniștit și te poți aștepta să te lovești de ea și când vrei să renunți la Photos sau Mail.
Daci ai schimbat foarte multe programe și nu ești mulțumit de rezultat, tot din Default App Settings, poți opta pentru resetarea opțiunilor la valorile implicite. Este suficient să apeși pe butonul Reset de la baza acestei ferestre.
Cum schimbi programele implicite în Windows 10 manual
În fereastra Default App Settings din Windows nu poți ajusta decât programele implicite pentru unele dintre cele mai populare formate de fișiere. Dacă ai însă trei arhivatori instalați și ți-ai dori ca majoritatea arhivelor să se deschidă cu WinRar, soluția detaliată mai sus nu te ajută. Ai putea să folosești butonul foarte discret Chose default apps by file type de la baza Default App Settings, dar există o soluție mai simplă.
Pentru a schimba programul cu care deschizi nativ un anumit tip de fișiere la dublu click, intră în File Explorer. Caută fișierul care ți-a făcut probleme, indiferent dacă este vorba de un film, o poză, o arhivă sau un PDF. Fă click dreapta pe respectivul document și poziționează cursorul pe Open With. Din această listă poți alege programul cu care vei deschide o singură dată acel fișier. Dacă vrei să definești o soluție permanentă pentru deschiderea acelui tip de fișiere, fă click din lista respectivă pe Choose another app, opțiunea de la bază. Imediat se va deschide o fereastră nouă precum cea din captura de mai sus. Din lista respectivă, alege programul implicit și asigură-te că ai bifat Always use this app to open *.ext files, unde ext este extensia tipului de fișier pe care vrei să-l asociezi acelui program. Confirmă modificarea cu un click pe Ok. Din acel moment, când vei da dublu click pe respectivul fișier și orice alt fișier din aceeași categorie, el se va deschide cu aplicația aleasă la pasul detaliat mai sus.